Mi-e scârbă

PS: Citeam acest articol scris acum un an si jumatate si mi se pare la fel de actual ca atunci...

Mi-e scârbă de ţara în care trăiesc. Parcă totul merge din ce în ce mai prost.

Eram acum câteva zile prin oraş. Mă duceam să îmi cumpăr ceva de mancare şi lângă magazin era o femeie bătrână. Cerşea... Şi se vedea pe faţa ei cât de ruşine îi era de ceea ce face, dar mai mult decât atât, se vedea cât suferă. Şi nimeni nu îi acorda nici o atenţie, parcă era invizibilă.

Acum ceva mai mult timp, în altă zonă a oraşului, vroiam să scot nişte bani din bancomat. Lângă bancomat stătea o bătrânică. Era urât tare afară, ploua parcă. Sau plouase şi acum era frig şi ud. Cerşea şi ea. Plângea şi spunea ceva de o operaţie. Nu am înţeles prea bine pentru că plângea. Mi se rupea inima când o vedeam. Îmi venea sa plâng şi eu lângă ea. M-am dus la bancomat să scot bani. Am vrut să-i dau 500.000. Tocmai atunci s-a întâmplat să nu am bani pe card. Nu aveam decât bani de transport la mine şi i-am dat doar 30.000 lei. Aceeaşi indiferenţă din partea trecătorilor însă.

De obicei nu prea bag nici eu în seamă cerşetorii, dar nu pot să trec chiar aşa pe lângă un bătrân. Cei tineri nu mă mai impresionează. Am dat unui copil odată nişte bani să-şi cumpere de mâncare. Aşa a spus, că îi e foame. A intrat în alimentară, a ieşit după 5 secunde, a început să râdă la noi şi a fugit. Sau alţii care stau şi cerşesc cu ţigara în gură şi spun că le e foame.

Cum se poate ca după o viaţă de muncă să ajungi să cerşeşti pe stradă? Păi dacă pensiile sunt o bătaie de joc...

Cum se poate ca guvernul să organizeze în Italia o bursă a locurilor de muncă pentru ca românii de acolo să se întoarcă acasă? Avem în ţară mii de şomeri, de oameni fără un loc de muncă, studenţi care au terminat o facultate şi pe care nu îi angajează nimeni, şi guvernanţii vor să îi aducă pe românii de-acolo înapoi. Şi salariile oferite pentru ei erau între 400 şi 1500 de Euro. WTF? Sunt oameni care pentru 400 de Euro ar munci şi 16 ore pe zi doar pentru a avea ce da la copii să mănânce. Îi chemăm pe ăia înapoi, care ei acolo oricum câştigă mai bine decât aici, şi îi lăsăm pe "proştii" din ţară să moară de foame.

Cine sunt cei din Italia? Cei care fură, tâlhăresc sau cei care muncesc în construcţii pentru că nu le cere nimeni carte (diplomă) pentru asta.

Nu avem destui nebuni în ţară, hai să îi aducem înapoi şi pe cei plecaţi.

Închisorile sunt pline. De ce? Pentru că sunt condiţii mult prea bune. Au televizor, mâncare bună, săli de recreere, tot ce vor.

Dacă cineva se îmbolnăveşte, ce face? În spitale e mai rău decât la puşcărie. Mâncarea e doar de formă, că oricum nu mănâncă decât cei care nu au de ales. Saloanele sunt infecte, pline de gândaci şi mucegai. Nu mai ştiu în ce spital au fost găsiţi şi şobolani. WC-urile arată mai prost decât cele publice. Dacă nu plăteşti pe cine trebuie ai şanse mari să nu te bage nimeni în seamă.

Şi mai sunt atât de multe de de zis... dar nu mai pot. Deja am obosit. Şi mi-e atât de ciudă că nu pot face nimic... Degeaba îi înjură Mircea Badea pe politicieni cu fiecare ocazie pe care o are. Îl vede o ţară întreagă şi tot degeaba. Nu se schimbă nimic.

Nu-i aşa că ne merităm soarta? Off... ce ţară de căcat avem.

9 reponses to "Mi-e scârbă"

1. True

Da si mie mi-e mila de batrani... dar la ce invarte lumea in ziua de azi nu ai de unde sa sti kare nu are cu adevarat ce manca. La mine in cartier e o filiala de tziganusi kre pleaka la cersit si la locurile de parcare si se strang seara si predau banii unui tip care avea un X5. Nush cat primeau ei inapoi.... in fine mai bine le dai direct mancare decat bani!

2. hm

a lucrurile se schimba. dar nu au cum dupa o zi pe alta. din '89 s-au schimbat lucrurile. nu avem cum sa vedem pentru ca traim acum si nu avem cum sa facem comparatia cu ceea ce era inainte. in fine, e mult de vb aici happy nu zic ca nu sunt de acord cu tine, ca oamenii nu sunt idiferenti, dar spune-mi si mie cum sa dau banii cersetorilor cand eram intr-o zi in autobuz, intra un cersetor si cere de mancare, un om ii intinde o paine, el se uita si intoarce spatele. deci frate, asta se cheama nu numai prostie, ci si lene si alte chestii. filantropica spune multe. iar tu daca vrei sa ii ajuti, da-le mancare, nu bani.

3. de acord cu tine

era vorba despre batrani, nu despre cersetorii de rand. stiu ca se poate discuta pe tema asta foarte mult, dar nu prea e timp... si oricum nu se rezolva mare lucru.

4. cam ai dreptate

cam ai dreptate la faza cu batranii...ti se rupe inima

5. cred ca...

cred ca si mai de cacat o fac parerile persoanelor asa ca tine care cred ca este de catat. este adevarat e aiurea si multe chestii sunt cu mult in urma sau cu mult mai putin avansate decat in alte parti. insa este tara in care te-ai nascut si orice ai face nu poti schimba asta... si in nici un caz cu o atitudine din asta nu poti rezolva nimic...

6. Sincer, m-am saturat de tara

Sincer, m-am saturat de tara asta.Lumea e plina de oameni egoisti, parlamentari ipocriti...oameni saraci..

7. Si pana la urma nu cred ca se

Si pana la urma nu cred ca se poate rezolva ceva daca toti cred ca este o tara de cacat si le este rusine cu ceea ce reprezinta ea. Pana la urma suntem romani fie ce o fi, chair daca nu este bine si chiar daca sunt atatea si atatea mizerii, nu avem ce face. Si cu atat mai putin o sa facem o tara mai buna daca toti plecam de aici si toti ne uitam cu scarba inapoi...

8. Schimbarea nu va incepe

Schimbarea nu va incepe niciodata de la ei...........trebuie sa ne maturizam........schimbarea poate incepe de la tine.Trebuie sa ne schimbam

9. Mai lasa teatrul..

Mai lasa teatrul..

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Tag-uri HTML permise: <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Emoticonurile vor fi inserate automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

CAPTCHA
Aceasta intrebare este pentru a preveni adaugarea automata de comentarii (de tip SPAM).
2 + 3 =
Rezolvaţi această simplă problemă de matematică. Exemplu: pentru 1+3 introduceţi 4.